Forumul Civic al Românilor (FCR) din Harghita si Covasna solicita Consiliului Local (CL) Sfântu Gheorghe si primarului urbei, Antal Arpad, sa retraga din dezbaterea publica proiectul de hotarâre privind organizarea referendumului pentru obtinerea autonomiei Tinutului Secuiesc. Supuse dezbaterilor publice, proiectele consilierilor Partidului Civic Maghiar au avut parte doar de sapte puncte de vedere exprimate de populatie.
Presedintele Forumului, avocatul Ioan Solomon, considera aceste demersuri „nocive care invenineaza inutil atmosfera si viata locuitorilor municipiului nostru.” Proiectul, initiat de fractiunea Partidului Civic Maghiar (PCM), privind organizarea referendumului local, in vederea consultarii cetatenilor din municipiul Sfântu Gheorghe, in cea ce priveste modificarea limitelor teritoriale ale judetului Covasna, conform initiativei legislative „Statutul de autonomie a Tinutului Secuiesc” a fost afisat pe site-ul CL, in data de 15 septembrie. Incepând de la acea data pâna azi, 25 septembrie, cetatenii urbei au fost invitati sa se documenteze si sa isi exprime parerea legata de acest subiect, prin e-mail sau la sediul primariei, la compartimentul Relatii cu Publicul. Angajata primariei desemnata sa se ocupe de legea transparentei in administrare locala, Feuer Zelinda, a declarat pentru „Gardianul“ ca „pâna in prezent (n.r. – 24 sept.) 7 persoane au dat curs invitatiei de a-si exprima parerea in legatura cu aceasta initiativa.” Fauer Zelinda a afirmat ca, dintre cele 7 persoane, 4 au scris in limba româna si erau foarte inversunati impotriva referendumului si a autonomiei, iar 3 persoane au venit cu propuneri si sfaturi.
Primarul a jurat sa respecte Constitutia
Presedintele FCR Ioan Solomon subliniaza printr-o scrisoare adresata autoritatilor locale, ca declansarea dezbaterilor publice privind proiectul de hotarâre care „vizeaza organizarea, in data de 30.11.2008, in ajunul Zilei Nationale a României, când se sarbatoresc 90 de ani de la Marea Unire a Transilvaniei cu România de la 1 Decembrie 1918, a unui referendum local in vederea legiferarii autonomiei teritoriale maghiare a asa-zisului «Tinut Secuiesc», precum si postarea pe site-ul oficial al Consiliului Local al municipiului Sfântu Gheorghe a «Statutului de autonomie a Tinutului Secuiesc», material de propaganda politica vadit anticonstitutional, nu pot fi percepute decât ca o noua actiune provocatoare, de sfidare premeditata a demnitatii nationale a poporului român, prin care se urmareste intretinerea si amplificarea tensiunilor interetnice in scop ingust, electoral si politic”. Presedintele Forumului ii aminteste primarului Antal ca a jurat la investire sa respecte Constitutia si legile României, spre binele tuturor cetatenilor municipiului si ii cere sa nu dea „curs si amploare publica unor astfel de demersuri politice utopice si neavenite, care nu sunt doar neconstitutionale si contraproductive, ci de-a dreptul periculoase pentru linistea si prosperitatea zonei”. Totodata, Ioan Solomon reproseaza autoritatilor locale ca se urmareste organizarea unui referendum local pentru o initiativa legislativa care vizeaza practic, in pofida art. 1 din Constitutie, crearea in mijlocul României – stat national, suveran si independent, unitar si indivizibil – a unui „stat in stat”, a unei „mici Ungarii” scoase cvasitotal de sub autoritatea statului român, care ar ramâne doar formala. Presedintele Forumului spune ca acest „stat” ar fi condus de „autoritati statale proprii ale maghiarilor, in care ar urma ca limba maghiara sa fie limba oficiala, iar noi, românii, am deveni minoritate nationala in propria tara, supusi de drept autoritatilor maghiare, care ne-au dovedit pâna acum, de facto, cât ne pretuiesc”. Potrivit lui Solomon, este de remarcat ca „actiunile revizioniste sistematice de contestare a Tratatului de la Trianon, desfasurate pâna in prezent de organizatiile initiatoare ale «Statutului de autonomie a Tinutului Secuiesc», vadesc ca in perspectiva acest demers este doar un pas, o etapa intermediara, care ar asigura conditii pentru o secesiune totala, intr-o etapa urmatoare, de statul român”. Presedintele Forumului este de parere ca adoptarea unor decizii politice cu privire la organizarea administratiei publice locale, a teritoriului, precum si regimul general privind autonomia locala sunt probleme de interes national, nu doar local, motiv pentru care ele nu pot forma decât obiectul unui referendum national, initiat exclusiv de presedintele României si organizat la nivelul intregii tari.